Legende în Parcul Naţional Domogled-Valea Cernei

Cheile Corcoaiei

Rezervaţia Cheile Corcoaiei este situată în partea nordică a Parcului Naţional Domogled-Valea Cernei, în judeţul Gorj, pe o suprafaţă de 34 ha. Formaţiunile geomorfologice existente aici sunt de o frumuseţe rară, dând posibilitate oamenilor să explice apariţia acestor peisaje magnifice prin legende.

Legenda relatează despre un tânar foarte puternic şi curajos pe nume Iovan Iorgovan în care şi-au pus încrederea oamenii din aşezarile care înconjurau munţii din această zonă. Iovan Iorgovan a dus o lupta crâncenă cu un balaur înfiorător cu şapte capete pentru a-şi recăpata iubita şi pentru a-i salva pe oameni de grozăviile acestuia. În rezervaţia Cheile Corcoaiei a avut loc ultima bătălie dintre eroul mitic Iovan Iorgovan şi balaur, aici fiind retezat ultimul cap al acestuia. Cheile, conform legendei, s-au format prin spintecarea acestora cu sabia lui Iovan Iorgovan pentru a ucide balaurul care s-a ascuns între ele. Prezentul şi trecutul, realul şi irealul se împletesc, creând un spaţiu demn de admiraţia şi protecţia noastră pentru generaţiile viitoare.

O altă variant este aceea că Hercules s-a luptat cu hidra de pe Valea Lernei, care potrivit unor autori, ar fi chiar Valea Cernei. Prima bătălie, spune legenda, ar fi fost undeva, la aprox. 40 km pe Valea Cernei, înspre izvoare, la Cheile Corcoaiei, declarate monument al naturii. Extraordinara încleştare dintre Hercules si balaurul cu mai multe capete, ar fi avut ca rezultat formarea cheilor care au într-adevăr, o formă rotunjită, ca şi cum ar fi fost străbătute de corpul uriaş al hidrei urmărite de Hercules. Următoarea luptă ar fi avut loc în zona “7 Izvoare”, unde Hercules, îmbăiat în apele miraculoaselor izvoare termale din zonă, a mai tăiat un cap fiorosului balaur.

În cinstea victoriei, oamenii timpului ar fi construit, sus pe creasta muntelui din dreapta Cernei, o statuie megalitică, un chip de om care priveşte în zare, peste Munţii Mehedinţi, statuie denumită Sfinxul Cernei sau Capul lui Hercules. Următoarea confruntare ar fi avut loc pe locul unde se află Basorelieful lui Hercules, la parterul Hotelului Roman, unde Hercules s-ar fi îmbăiat din nou în apele izvorului cu apă termosalină, care-i poartă numele şi cu forţe proaspete, a mai tăiat un cap hidrei, care a fugit pe Cerna în jos, spre Dunăre. La Topleţ, eroul antic a ajuns balaurul şi i-a mai tăiat un cap.

Locul victoriei a fost marcat de localnici cu o nouă statuie megalitică, Sfinxul bănăţean. În fine, ultima bătălie a avut loc undeva în Defileul Dunării, într-o peşteră, unde balaurul s-a refugiat şi a blestemat că dacă Hercules îi va tăia şi ultimul cap, din sângele lui va lua naştere o muscă ucigaşă ce va face prăpăd printre vitele oamenilor. Şi iată că în acest punct, legenda se împleteşte cu realitatea pentru că într-adevăr, în zonă a existat musca columbacă, o muscă ucigaşă care se înfigea în părţile cărnoase ale vitelor care fugeau cuprinse de durere, până-şi găseau sfârşitul în chinuri groaznice. Oamenii au încercat să alunge roiurile de muşte ucigaşe cu fum sau să protejeze vitele, ungându-le cu catran. Dar, de-abia când apele lacului de acumulare de la Porţile de Fier au inundat peştera, oamenii au scăpat de acest adevărat flagel.

Herodot pomeneşte despre acest fenomen, spunând că „în ţara Agatârşilor nu se poate pătrunde din cauza mulţimii muştelor care omoară omul şi animalele”. De asemenea, Francesco Grisellini, în a sa Istorie a Banatului Timişan, descrie pe larg acest fenomen, realizând un adevărat studiu despre insecta ucigaşă.

Potrivit unor autori, eroul mitologic, Hercules, ar fi acţionat în mod deosebit prin părţile Dunării (Istru, cum i se spunea în antichitate), unde ar fi participat chiar la expediţia argonauţilor, prin anul 1225, î. Chr..2, în căutarea lânei de aur.

Crucea Albă

Crucea Albă se află în rezervaţia Domogled, pe traseul turistic Băile Herculane - Crucea Albă - Izvorul Jelerău, pe abrupturile stâncoase care înconjoară staţiunea Băile Herculane în partea vestică a acestuia. Este un obiectiv turistic major datorită atracţiei şi spectaculozităţii peisajelor care pot fi surprinse de la altitudinea de aproximativ 530 m. Apariţia Crucii Albe este învaluită în mister iar existenţa ei a fost explicată prin legendele care au cucerit inima oamenilor din zonă.

Una dintre acestea spune ca un tânăr pentru a-şi arăta dragostea faţă de iubita lui a hotârat să cucerească muntele Domogled, ce se înălţa impunător asupra staţiunii Băile-Herculane, vrăjit de grandoarea şi spectaculozitatea peisajelor, a păşit în gol şi a îmbrăţişat astfel pentru totdeauna viaţa eternă.

În unele scrieri putem afla că această cruce a fost înălţată în memoria unui ofiţer care a luptat sub comanda generalului Ion Dragalina, în primul razboi mondial. Moartea nefericită a acestui ofiţer a survenit în urma mişeliei duşmanilor, care au retezat picioarele podului pe care îl traversa în drumul lui de la Podeni spre Herculane.

Foișorul Cioci - Foișorul Roșu (Foișorul Elisabeta) - Poiana Lungă

Excursiile Împărătesei Elisabeta prin aceste locuri îndepărtate nu avea cum să treacă neobservată de puținii locuitori ai acestei zone. În drumețiile făcute pe traseele din jurul stațiunii Băile Herculane, împărăteasa Elisabeta (Sisi) ajunge, însoțită de doamna de onoare Sarolta de Majlath Szekhely și de pădurarul Petru Zarva și la Vârful Ciorici (413 m), ce face parte din Munții Cernei.

De acolo, traseul se continua pe o pantă mai accentuate, pe o potecă mai puțin amenajată și cei doi însoțitori i-au propus împărătesei, în dorința de a o proteja, să se întoarcă înapoi, în stațiune. Împărăteasa Elisabeta, fiind o peroană perseverentă și ambițioasă din fire, a droit să urce până sus și ajutat de cei doi a ajuns în vârf, de unde a văzut o frumoasă perspectivă a stațiunii și a Văii Cernei. Încântată de priveliștea panoramică ce i se deschidea în fața ochilor, împărăteasa și-a exprimat dorința de a mânca acolo sus, în munte.

A doua zi, 80 de angajați ai Ocolului Silvic Băile Herculane au urcat în Vârful Elisabeta, unde au contruit un foișor, foișorul Elisabeta, pentru ca împărăteasa să poată lua masa în locul dorit

Legenda descoperirii izvoarelor termale de pe Valea Cernei cu ajutorul cailor, de către soldații romani

Una din legendele care circulă în zonă, spune că romanii au descoperit efectele curative ale izvoarelor termale de pe Valea Cernei prin intermediul cailor. Întorşi după îndelungi şi obositoare campanii militare, soldaţii din cavaleria romană, având tabăra la castrul Praetorium de la Mehadia, au lăsat caii liberi să pască pe Valea Cernei. După un timp, au observat cum caii lor, plini de răni şi boli, îmbăiaţi în apele primului izvor termal întâlnit în cale, izorului Venera, având o puternică concentrare de hidrogen sulfurat, se refăceau, recăpătându-şi forţa şi vitalitatea.

Se spune că, soldaţii romani au constatat că, mai ales, boala numită scabie (râie), se trata foarte bine cu aceste ape termo-sulfuroase.

Ca să luăm un alt exemplu, tendinitele, afecţiuni ale oamenilor, tratate astăzi, cu succes, la Băile Herculane se întâlnesc şi la cai, care pot beneficia de efectele terapeutice benefice ale apelor termosulfuroase ale staţiunii. Desigur că exemplele pot continua, cercetătorii având un câmp larg de exprimare în ceea ce priveşte potenţialul terapeutic al izvoarelor termale de la Băile Herculane, pentru recuperarea cailor.

Mai departe, legenda spune că apele izvoarelor termale care curgeau liber în albia Cernei, au fost încercate apoi şi de soldaţii romani care au constatat direct efectele curative spectaculoase, recuperându-şi puterile istovite după îndelungatele războaie. Ei au raportat superiorilor cele constatate şi, probabil că aceştia au trimis oameni înzestraţi cu calităţi extrasenzoriale care au constatat că la Băile Herculane sunt locuri cu proprietăţi deosebite, în care energiile apelor, ale aerului şi ale pământului converg într-un mod benefic în tratarea diverselor boli.

Acestea se presupune că au fost considerentele care au stat la baza deciziei romanilor de a construi o staţiune balneară, dedicată lui Hercules, eroul mult iubit de ei în acea perioadă. Descoperirile de monede din timpul lui Traian până la Constantinus I, dovedesc o folosire neîntreruptă a băilor pe toată durata stăpânirii romane, staţiunea de pe Valea Cernei, devenind, probabil, una dintre cele mai căutate locuri de refacere a sănătăţii din Imperiul roman.